Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România au fost puse în funcțiune noi puncte fixe de control pentru stabilirea valabilității rovinietei. Prin intermediul acestora, vehicule care vor fi depistate că circulă pe șosele fără achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare vor fi înregistrate, urmând ca în aceste cazuri să se aplice și sancțiuni contravenționale. 

Astfel, potrivit unui comunicat al CNAIR, la data de 15 noiembrie, au fost puse în funcțiune 13 noi puncte fixe de control. Acestea sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Vărșand, Salonta, Borș, Urziceni, Petea, Halmeu, Galați, Oancea, Albița, Sculeni, Stânca, Rădăuți Prut și Siret. În luna septembrie au intrat în funcțiune alte 6 camere pentru verificarea rovinietei.

În prezent, pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi din România există 106 puncte fixe de control valabilitate rovinietă. Un punct de acest fel există și la nivelul județului Bistrița-Năsăud, pe DN 17, în localitatea Tiha Bârgăului.

Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deținut de CNAIR.

FOTO: www.auto-bild.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.