19 noi contracte de finanțare pentru dotarea unor școli și spitale

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a atras în 2021 fonduri europene în valoare de 1,5 miliarde euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Cristian Roman, secretar de stat: „Este o realizare importantă în condițiile în care ținta inițială a fost de 728 milioane euro. Vrem ca în anul 2022 să încasăm de la Comisia Europeană, prin POIM, și mai mult: 1,8 miliarde euro. De altfel, am început noul an cu încredere și multă determinare. În această săptămână am semnat 19 noi contracte de finanțare pentru dotarea altor școli și spitale.”

Contractele semnate recent în cadrul POIM:

1. Municipiul Turda – Consolidarea capacității a 6 unități de învățământ din municipiul Turda
Valoarea totală: 3.225.435 lei

 

2. Comuna Prundu Bârgăului, Județul Bistrița-Năsăud – Achiziționarea echipamente protecție, Liceul Radu Petrescu
Valoarea totală: 1.252.469 lei

 

3. Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava – Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare
Valoarea totală : 1.419.843 lei

 

4. Școala Gimnazială Ion Dacian, comuna Saschiz, județul Mureș – Dotarea școlii cu echipamente de protecție medicale
Valoarea totală: 56.882 lei

 

5. Comuna Lipovăț, județul Vaslui – Dotarea unităților de învățământ cu echipamente specifice crizei sanitare
Valoarea totală: 257.449 lei

 

6. Colegiul Național Decebal, Deva – Protejarea sănătății elevilor și a personalului angajat
Valoarea totală: 711.032 lei

 

7. Școala Gimnazială, comuna Mateești, județul Vâlcea – Achiziția de produse și echipamente de protecție
Valoarea totală: 497.322 lei

 

8. Comuna Bogdana, județul Vaslui – Dotarea unităților de învățământ cu echipamente specifice pentru gestionarea crizei sanitare
Valoarea totală: 97.832 lei

 

9. Școala Gimnazială nr. 1, Belciugatele – Consolidarea capacității de a gestiona situatia pandemică
Valoarea totală: 748.454 lei

 

10. Comuna Zăpodeni, județul Vaslui – Dotarea unităților de învățământ cu echipamente sanitare specifice
Valoarea totală: 209.837 lei

 

11. Comuna Pădureni, județul Vaslui – Dotarea unităților de învățământ cu echipamente specifice
Valoarea totală: 170.904 lei

 

12. UAT Municipiul Brăila – Protejarea sănătății populației din municipiul Brăila
Valoarea totală: 1.186.414 lei

 

13. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Sf. Cuvioasa Parascheva, județul Galați – Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare in cadrul spitalului Clinic de Boli Infecțioase Sf. Cuvioasa Parascheva Galați și Spitalul Municipal Anton Cincu, Tecuci
Valoarea totală: 29.641.195 lei

 

14. Municipiul Mediaș, județul Sibiu – Consolidarea capacității unităților de învățământ din județul Sibiu În vederea gestionării crizei sanitare
Valoarea totală: 6.090.933 lei

 

15. Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava – Consolidarea capacității de gestionare sanitare la Universitatea Ștefan cel Mare
Valoarea totală: 1.419.843 lei

 

16. Municipiul Călărași – Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare in unitățile de învățământ
Valoarea totală: 6.545.084 lei

 

17. Comuna Fântânele, județul Iași – Dotarea unităților de învățământ din Comuna Fântânele, Jud Iași cu echipamente specifice
Valoarea totală: 222.254 lei

 

18. Municipiul Vulcan – Dotarea unităților școlare din Municipiul Vulcan cu produse sanitare
Valoarea totală: 40.967 lei

 

19. UAT Municipiul Brăila – Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare si protejarea populației
Valoarea totală: 1.186.414 lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.