A avut chef de plimbare cu ATV-ul și a comis trei infracțiuni dintr-un foc

Un bărbat din Bistrița-Năsăud a fost prins, vineri de polițiști conducând pe un drum național un ATV fără neînmatriclat, fără să aibă permis de conducere și pe deasupra era și băut. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal.

 

Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, l-au depistat, vineri, pe DN 17, în cartierul bistrițean Unirea, pe un bărbat de 30 de ani, din Livezile, în timp ce conducea un ATV care nu avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare sau înregistrare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autovehiculul nu este înmatriculat, iar bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe lângă cele două nereguli, polițiștii au mai descoperit una imediat ce l-au testat cu aparatul etilotest. Tânărul consumase băuturi alcoolice.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, rezultatul a fost de aproape 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care livezeanul a fost condus la spital, unde i s-au fost recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Drept urmare, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.