Accident în Galații Bistriței! Un autoturism a lovit o motocicletă

FOTO: ARHIVĂ

Un accident rutier a avut loc, duminică, în jurul amiezii, pe DN 15 A, în localitatea Galații Bistriței, din cauza unui șofer neatent și care consumase băuturi alcoolice. Acesta a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula din sens opus, iar o femeie aflată pe acest autovehicul a ajuns la spital.

 

Pe raza localității Galații Bistriței, șoferul unui autoturism, un bărbat de 68 de ani din localitate, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea directiei de mers și a intrat astfel în coliziune cu o motocicletă care circula din sens opus.

În urma accidentului, o femeie în vârsta de 46 de ani din județul Prahova, care se afla pe motocicletă, a fost rănită.

„Victima a fost preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Aceasta prezintă traumatism cranio-cerebral și a fost transportată la UPU SMURD BISTRIȚA, pentru mai multe investigații medicale de specialitate”, a declarat Marius Rusm purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Șoferul autoturismului a consumat alcool.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,19mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului și negativ în cazul motociclistului, un bărbat de 51 de ani, din Prahova„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul IPJ Bistrița- Năsăud.

Cercetările se continuă de către Serviciul Rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.