Accident în Lunca Ilvei! Motociclist rănit grav, la spital

Un tânăr din Lunca Ilvei a ajuns, luni, în stare gravă la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier petrecut pe DJ 172D, în localitate. Tânărul conducea o motocicletă și a intrat în coliziune cu un autoturism.

 

Polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi au intervenit la un accident rutier, produs pe Drumul Județean 172D, în Lunca Ilvei.

Conform primelor date transmise de IPJ Bistrița-Năsăud, coliziunea a avut loc între un autoturism, condus de o femeie de 31 de ani din Lunca Ilvei și o motocicletă neînmatriculată, condusă de un tânăr de 26 de ani, din aceeași localitate.

Accidentul s-a soldat cu rănirea motociclistului care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud,  tânărul prezenta un traumatism cranian sever și fractură deschisă de femur.  A fost stabilizat și evacuat spre UPU SMURD Bistrița de către echipajul cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, care a interbenit la locul accidentului împreună cu un echipaj de prim ajutor SMURD.

„Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din cauza leziunilor, motociclistul nu a putut fi testat și i-au fost prelevate mostre biologice. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat și vătămare corporală din culpă.

 

FOTO: ARHIVĂ

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.