Accident în Teaca: un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului! Un copil de circa 2 și părinții săi, la spital

Modulul SMURD de la Punctul de Lucru Lechința și un echipaj SAJ BN au intervenit, joi dimineața în localitatea Teaca la un accident rutier, un autoturism fiind răsturnat în afară părții carosabile. 

 

Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat trei victime, doi adulți și un copil mai mic de 2 ani.

Tatăl a fost preluat de echipajul SAJ BN, iar mama și copilul au fost preluați de echipajul de prim ajutor SMURD. Victimele au fost  transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite.

Polițiștii cercetează împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier. 

„În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație, semnalat pe Drumul Național 15A, pe raza localității Teaca. 

A fost implicat un autoturism condus de o femeie în vârstă de 32 de ani, din Figa. În urma accidentului, conducătoarea auto și doi pasageri au fost răniți și transportați la spital. 

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.