Accident într-o intersecție din Bistrița, între două autoturisme. Unul dintre șoferi a fost proiectat prin parbriz

Un accident rutier a avut loc miercuri după-amiaza, pe o stradă din municipiul Bistrița, în care au fost implicate două autoturisme. Unul dintre șoferi nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism și a intrat în coliziune cu acesta. 

 

Două mașini au fost implicate într-un accident care a avut loc pe strada Grigore Moisil din Bistrița, într-o intersecție.  La locul accidentului au intervenit un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și unul de pompieri.

Unul dintre șoferi a fost proiectat prin parbriz și a fost găsit în stare de inconștiență, potrivit ISU Bistrița-Năsăud. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Conform primelor date,transmise de IPJ Bistrița-Năsăud, un tânăr de 19 ani, din localitatea Dumbrava, care conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, condus de un bărbat de 32 de ani, din Bistrița și a intrat în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, bistrițeanul a fost rănit și nu a putut fi testat cu aparatul etilotest la fața locului. Rezultatul testării în cazul celui de 19 ani a fost de 0,00mg/l”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările în acest caz.

Imagine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.