Accident rutier soldat cu cinci victime, provocat de un șofer din Bistrița-Năsăud

Un bistrițean care se afla la volanul unui autoturism a provocat un grav accident rutier pe raza județului Cluj, acesta soldându-se cu cinci persoane rănite.

Accidentul s-a produs luni dimineața, pe Bulevardul Muncii din municipiul Cluj-Napoca, neadaptarea vitezei la condițiile de drum fiind principala cauză luată în calcul de polițiștii clujeni.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al județului Cluj, conducătorul autoturismului este un bărbat din Ciceu-Giurgești, județul Bistrița-Năsăud, care în timp ce se deplasa dinspre localitatea Apahida înspre centrul municipiului Cluj-Napoca, ajuns pe Bulevardul Muncii, într-o curbă, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un podeț.

În urma impactului, cinci persoane din mașină au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând ca acestuia să i se recolteze probe de sânge pentru a se stabili dacă se afla sau nu sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii clujeni continuă cercetările în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

FOTO: Realitatea de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.