Agenții economici, verificați de polițiștii bistrițeni. S-au împărțit amenzi de peste 50.000 lei

Amenzi de peste 50.000 lei au aplicat polițiștii din Bistrița-Năsăud, în acest weekend, după ce au derulat o serie de controale la agenții economici, pe linia evaziunii fiscale și a activităților comerciale ilicite.

 

 

Astfel, vineri 16 august, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat 9 sanctiuni contravenționale, în valoare totală de 23.000 de lei. Dintre acestea, 7 amenzi au fost aplicate comercianților care au desfășurat activitati comerciale ilicite, iar alte două au fost aplicate agenților economici care nu au utilizat aparate de marcat electronice fiscale. De asemenea, a fost confiscat numerar, în cuantum de 170 de lei.

Sîmbătă 17 august, polițiștii au continuat controalele de specialitate pe raza judetului Bistrita-Năsăud și au aplicat 13 sanctiuni contravenționale, în valoare totală de 35.000 de lei, toate pentru activități comerciale ilicite.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, activitățile derulate în cele două zile au vizat combaterea faptelor ilicite în domeniul evaziunii fiscale, a comertului cu mărfuri, dar si a prestarilor de servicii către populatie, pentru verificarea legalității activităților desfășurate de către unitățile de alimentație publică si de cazare a turiștilor, în zonele și locurile semnalate cu risc criminogen ridicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.