ALERTĂ în țară: Un virus periculos infectează copiii. Ce trebuie să știe părinții

Alertă în spitalele pentru copii din toată țara, din cauza unui virus care provoacă pneumonii severe. Numărul copiilor care se prezintă la camerele de gardă ale unităților sanitare s-a dublat. Numai la Spitalul Victor Gomoiu din Capitală ajung zilnic aproape două sute de copii bolnavi. Din cauza solicitărilor, cei mici așteaptă și câteva ore până sunt văzuți de un doctor, relatează Realitatea PLUS.

Medicii susțin că a crescut numărul copiilor care se prezintă zilnic în unitățile de primiri urgențe (UPU) ale spitatelor. Vorbim despre sute de sute de copii care se prezintă la unitățile medicale cu simptome specifice virozelor, alergiilor, cu afecțiuni neurologice sau chiar cu afecțiuni digestive. 

Pe de altă parte, sunt foarte mulți copii care se prezintă la spital cu infecții respiratorii, care sunt ulterior diagnostice în pneumonii. Ceea ce produce îngrijorare este, de fapt, legat de cazurile de pneumonii interstițiale, o formă mai severă a acestei afecțiuni.

Pneumonia interstitiala acută este o boală respiratorie rară, non-infecțioasăcare se manifestă acut și care progresează rapid spre insuficientă respiratorie cu o rată mare de mortalitate. De aceea se mai numește și pneumonie interstitiala accelerată

Micuții internați cu această boală sunt nevoiți să stea câteva zile în spital, sub supraveghere medicală. 

Pe de altă parte, susțin cadrele medicale, că odată ce a scăzut numărul infecțiilor cu SARS-CoV-2, a crescut numărul copiilor care vin la spital în această perioadă cu infecții de sezon, în mare parte digestive, dar și copii afectați de caniculă. 

Spre exemplu, la Spitalul Victor Gomoiu din Capitală vin zilnic între 180 și 200 de copii. Medicii spun că cele mai multe cazuri sunt cele de pneumonii. 

Situația este critică și la celelalte spitale din Capitală. La Marie Curie sunt în jur de 200 de copii care așteaptă zilnic să fie văzuți de medici. La fel stau lucrurile și la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Medicii trag un semnal de alarmă că patologii acestor afecțiuni s-a schimbat foarte mult în ultimul an și jumătate. 

Copiii sunt nevoiți să aștepte chiar și 2-3 ore pentru a fi văzuți de un medic. Sunt însă și cazuri când acești anu pot fi internați deoarece există, în continuare, cazuri de COVID-19 în rândul micuților, paturile fiind ocupate, astfel că cei acre au nevoie de internare sunt îndrumați către alte unități medicale. 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.