Amenzi de peste 63.000 lei, aplicate bistrițenilor care nu au respectat starea de alertă, în minivacanța de Paște

Amenzi de peste 63.000 lei au fost aplicate de polițiștii din Bistrița-Năsăud, în urma verificărilor desfășurate în minivacanța de Paște. 

 

În perioada 29 aprilie – 3 mai, polițiștii bistrițeni împreună cu reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, au continuat verificările în context COVID. Au fost organizate 68 acţiuni punctuale în sistem integrat, cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Astfel, au fost desfășurate activități de verificare în zone aglomerate, gări, autogări, zonele pietonale, centre comerciale și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Totodată, au fost verificate peste 6.300 de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în zonele unde au fost desfășurate controale, 534 de operatori economici și 279 mijloace de transport persoane.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 250 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 63.250 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020.

Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, forțele de ordine aflate în serviciu pe raza județului Bistriţa-Năsăud, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00 și a celorlalte norme de circulație în interiorul fiecărei localități în funcție de incidența cazurilor.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.