Leul a avut luni o evoluție mai calmă decât cea din ședințele precedente.

Cursul euro s-a menținut aproape de maximul istoric atins vineri, de 4,826 lei și a scăzut la 4,8024 lei, într-o ședință în care transferurile s-au realizat în culoarul 4,797 – 4,812 lei. Imediat după atingerea maximului de 4,812 lei au apărut ordine de vânzare de valută, semn că este posibil ca BNR să fi decis să intervină pentru a stopa deprecierea leului.

Piața valutară nu a reacționat după anunțarea deciziei CCR de a admite sesizarea PSD, potrivit căreia există conflict de natură constituţională între Parlament şi Preşedinţie, provocat de desemnarea aceluiaşi premier pe care Parlamentul l-a demis prin moţiune de cenzură. Tranzacțiile se realizau în jurul valorii de 4,8080 lei.

Vineri dolarul a atins un maxim istoric de 4,4462 lei, dar a scăzut luni la 4,4395 lei, pe fondul deprecierii lui față de euro pe piețele internaționale.

Moneda elvețiană se mișca în culoarul 1,06 – 1,062 franci/euro, iar media acesteia a coborât de la 4,5258 lei, maxim al ultimilor cinci ani, la 4,5257 lei.

Apariția cazurilor de persoane infectate cu noul coronavirus în Italia ar putea determina creșterea plasamentelor în active considerate drept refugii, precum dolarul american, francul elvețian, yenul japonez sau aurul.

Media lirei sterline a coborât de la 5,7406 la 5,7281 lei.

Uncia de aur a început săptămâna pe piețele specializate cu nouă creștere, la 1.661 – 1.688 dolari, astfel că prețul gramului de aur a urcat luni de la 233,5122 la 240,4606 le, al optulea record consecutiv al lunii februarie.

BNR a organizat luni o operațiune de tip repo pentru a steriliza lichiditatea din piața monetară. Ea a atras de la băncile comerciale circa 4,7 miliarde lei, la o dobândă de 2,50 egală cu cea de politică monetară.

Tendința de scădere a inflației este confirmată și de evoluția descendentă a indicilor ROBOR.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a început săptămâna cu o scădere de la 2,99 la 2,98%, minim care se mai înregistra la jumătatea lui noiembrie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 3,11 la 3,10%, nou minim al ultimelor două luni, iar indicele la 12 luni a alunecat de la 3,19 la 3,18%.

În regiune, moneda poloneză se deprecia față de euro la 4,291 – 4,306 zloți iar cea maghiară fluctua între 335,8 și 338,7 forinți.

Perechea euro/dolar se mișca în culoarul 1,0806 – 1,0843 dolari.

Bitcoin fluctua pe platformele specializate între 9.700 și 10.000 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00