Anca Alexandrescu, după tragedia de la Galați: Grindeanu semnează contracte. De ce nu se duce pe teren? Un asemenea ministru trebuie să plece acasă!

Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii Culisele statului paralel, a lansat critici dure la adresa ministrului Transporturilor – Sorin Grindeanu în urma tragediei din Gara Galați, soldată cu moartea unei femei conductor și rănirea gravă a altor trei persoane.

A. Alexandrescu: Toți dau vina în absolut toate domeniile pe greaua moștenire și că timp de 30 de ani nu s-au făcut investiții

Anca Alexandrescu a criticat poziția anunțată de directorul general al CFR Călători care a precizat că nu-și dă demisia din funcție decât dacă ancheta va demonstra că este vina unui angajat CFR Călători. 

„Dacă Comisia de anchetă va stabili că un angajat al CFR Călători putea să facă mai mult sau mai puțin și ducea la anularea acestui eveniment, îmi voi depune mandatul. Dar nu pot să-mi depun mandatul pentru neinvestiții, nefinanțarea gravă a sistemului feroviar. Sistemul a fost subfinanțat 30 de ani. Dacă acțiunea unui angajat CFRCălători va duce la concluzia că acțiunea a dus la producerea acestui eveniment, atunci îmi voi depune mandatul. Dar dacă va fi o cauză tehnică, pentru reparații nefăcute timp de 15-20 de ani… Voi aștepta concluzia anchetei.”, a declarat Traian Preoteasa, în exclusivitate la Realitatea PLUS.

„Toți dau vina în absolut toate domeniile pe greaua moștenire și că timp de 30 de ani nu s-au făcut investiții. Nici directorul de la CFR Călători, nici directorul de la CFR Marfă, Infrastructură, nici ceilalați de la celelate subsidiare, nici dl Grindeanu n-ar fi trebuit să accepte să intre pe aceste poziții, să fie șefi, directori, miniștri într-o asemenea situație. Se știe situația foarte proastă, subfinanțarea, că a fost o gaură neagră de unde absolut toate puterile politice au supt și au furat până n-au mai putut. Sunt nenumărate dosare penale, unele cu condamnări, altele sunt încă in cercetare. 

Acum, explicatiile ca daca se va dovedi nu au nicio valoare. Nu mă miră. (…)

Dle director, când ați preluat mandatul de director general de ce nu ati facut conferință de presă în care să spuneți: Suntem într-o situație dramatică, trebuie făcut asta, asta. Eu, dacă-mi asum această poziție și nu se fac aceste lucruri vor fi pierderi de vieti. De ce numai după accidente ieșiți să spuneți că sunt probleme de 30 de ani. Și dl Grindeanu, la fel.

Nu veniți cu scuze. De ce nu ați făcut o conferință de presă: Ne supunem la următoarele riscuri, nu-s făcute revizii, nu-s bani alocați. Acum s-a pierdut o viață din cauza ignoranței, de laa ministru până la director. De ce când ațiperluat mandatul nu ati spus aceste lucruri? Dvs sunteti platit din bani publici, trebuie să-i informați pe cetățeni, nu pe ministrul Transporturilor. Dacă ați văzut că nu face nimic, de ce nu v-ați adresat premierului, că punem în pericol viețile oamenilor…”, l-a întrebat Anca Alexandrescu pe Traian Preoteasa.

„Nu m-am adresat premierului. Consider ca e o întarziere de achiziții la CFR. Nu există altă finanțare pentru CFR Călători decât bugetul de stat”, a răspuns Preoteasa.

„Este incredibil. De ce mai sunteți director la compania asta daca viețile călătorilor sunt puse în pericol?”, iar șeful CFR Călători a răspuns: „ O să analizez și o să iau o decizie”.

„Faptul că sunteți acolo e că sunteți responsabil pentru viețile oamenilor. Câte vieți să se mai piardă? Cum puteți spune că ministrul n-are nicio vină când se întâmplă tragedie după tragedie?!”, a punctat Anca Alexandrescu.

A. Alexandrescu: Cum să nu răspundă ministrul Transporturilor?! Trebuie să ajungem la o tragedie ca în Grecia ca să își dea demisia acești oameni? 

„Ce face ministrul Transporturilor? Păi postează doar pe pagina de socializare că semnează contracte pe bandă. 

Nu l-am vazut pe ministrul Transporturilor să aibă bunul simț, nici după accidentul de la Teeorman, nici acum după Galați să meargă să vadă cu ochii lui ce se întâmplă”, a declarat Anca Alexandrescu. 

În același timp, Anca Alexandrescu a dezvăluit că a aflat că un alt incident a mai avut loc cu un tren mărfar, care, din fericire, nu s-a soldat cu vicimte omenești.

„Sunt in posesia unei informații că joi, la Târgu Jiu, s-a rupt o bucată de șină la un tren marfar. Norocul a făcut să fie un marfar, dacă ar fi fost un tren de călători ce s-ar fi întâmplat?! De ce ascunde CFR Infrastructură acest incident? De ce se încearcă mușamalizarea acestor incidente?”, a anunțat Anca Alexandrescu.

„Cum este posibil ca un tren să meargă cu 75 de km la oră când viteza medie a trenurilor în România este de 40 de km la oră? Între depou și locul unde ar fi trbuit să se atașeze locomotiva nu e o distanță mai mare de 500 de metri din informațiile pe care le am. Dacă ar fi avut poate un Porsche, atunci aș fi înțeles să accelereze în câteva secunde locomotiva la 75 de km la oră. Ești bărbat, ai permis, ai condus, știi ce înseamnă să accelerezi atât de repede pe o distanță atât de mică, da? Explicatiile nu stau in picioare.

Iar faptul că ministrul Transporturilor spune ca semneaza contracte pe bandă dar se întâmplă accidente pe bandă nu rezolvă problema.

Este o lipsă de responsabilitate, vor să rămână toți pe funcții. Ministrul Transporturilor ne-a spus în urmă cu câteva luni că va pune numai profesioniști. La CFR Infrastructură, directorul , care este prietenul său apropiat, are dosar penal și este sub control judiciar, la CFR Electrificare, unde sunt  35 de anagajati și 7 directori dintre cei 35, este tot un prieten de-al său, e pus sub control judiciar. Un alt angajat de acolo e tot un apropiat al dlui Grindeanu.

Păi, cum să nu răspundă ministrul Transporturilor?! Trebuie să ajungem să se întâmple o tragedie ca în Grecia ca să își dea demisia acești oameni de la conducerea instituțiilor?

Sigur că ministrul nu este responsabil direct pentu ce se întâmplă acolo, ci indirect, prin numirile pe care le face, prin deciziile luate, prin faptul că închide ochii ca aceste accidente să fie mușamalizate. Pentru că asta s-a încercat. Când a fost accidentul de la Roșiori, eu am fost prima care am publicat imaginile și am spus că a fost o tamponare. Au încercat să spună că n-a fost, nu au putu să mușamalizeze pentru că a ieșit la suprafață adevărul. Cine știe câte astfel de incidente de tipul ăsta sunt ascunse și noi nu știm?! Putem considera că nu suntem în siguranță pe zona domeniului feroviar. 

De ce nu se verifică infrastructura? Nu mai există ateliere de reparații.

De ce ministrul Transporturilor nu se duce pe teren să vadă ce se întâmplă? Nu o face nici în Delta Dunării, unde vorbește din birou și din postări pe Facebook.”

A. Alexandrescu: Grindeanu postează că semnează contracte. De ce nu se duce pe teren? Un asemenea ministru trebuie să plece acasă

”Un asemenea ministru trebuie să plece acasă. Pentru că totul vine de sus în jos. Atât timp cât ministrul nu controlează ce se întâmplă în domeniul lui, atât timp cât nu merge pe teren să vadă cu ochii lui, înseamnă că nu avem nicio șansă”, a mai spus Anca Alexandrescu, la Realitatea PLUS.

„Toată lumea găsește scuze. Pentru că toți sunt interesați să protejeze puterea politica, toți au interese. Nimeni nu vrea să vadă realitatea. Cetățenii trebuie informați corect. Ministrul Transporturilor, dacă nu este în stare să informeze cetățenii că sunt supuși pericolului prin transportul pe calea ferată, să plece acasă, pentru că pe Facebook nu poți să comunici cu cetățenii și mai și vrei sa rămâi în funcția aia”, a concluzionat Anca Alexandrescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.