Aproape 31 de milioane de lei pentru reabilitarea Colegiului Tehnic ”Grigore Moisil” din Bistrița

Consilierii locali se vor reuni luni, 8 octombrie, într-o ședință extraordinară pe a cărei ordine de zi figurează și aprobarea cheltuielilor legate de proiectul “Reabilitare si modernizare Colegiul Tehnic Grigore Moisil, corp A, B si C, municipiul Bistrita”.

Pentru acest proiect, Primăria Bistrița a depus, în luna martie a acestui an, o cerere de finanțare în vederea accesării de fonduri europene, iar Agentia de Dezvoltare Regională Nord Vest a informat administrația locală că proiectul a parcurs etapa de evaluare tehnică și financiară, urmând să fie încadrat în etapa precontractuală.

Proiectul urmăreşte creșterea calității infrastructurii educaționale din municipiul Bistrița, fiind propuse lucrări precum:

  • Reabilitarea, modernizarea și dotarea corpului A – Liceu Tehnologic, clădire cu regim de înălțime P+3 E și o suprafață construită de 610 mp și a corpului C – Școala Profesională, clădire cu regim de înălțime P+3E cu o suprafață construită de 608 mp, ale Colegiului Tehnic Grigore Moisil, în vederea creșterii calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă și a numărului de elevi de la 655 la 682, beneficiari ai unității de învațământ reabilitată și modernizată, dupa finalizarea proiectului.
  • Reabilitarea, modernizarea și dotarea imobilului corpului B al Colegiului Tehnic Grigore Moisil, clădire cu regim de înălțime P+4E, cu o suprafață construită de 584 mp, cu destinație de internat pentru elevii din mediul rural care studiază în cadrul Colegiului, în urma implementării proiectului.

Obiectivul investiţiei este de a reabilita şi moderniza așadar clădirile existente, în vederea asigurării spaţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice învățământului preuniversitar, într-un mod corespunzător şi eficient.

Întreaga investiție se ridică la aproximativ 31 de milioane de lei, mai bine de 6 milioane de euro, din care aproape 24 de milioane de lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.

Durata de implementare a proiectului este de 32 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.