Arafat și Tătaru, declarațiile momentului! A fost aprobat un proiect care să inițieze măsuri sanitare pentru situații deosebite

Ministrul Sănătății – Nelu Tătaru și secretarul de stat Raed Arafat au susținut, luni, o conferință de presă în cadrul căreia au explicat noul proiect pus în concordanță cu cerințele Curții Constituționale.

Potrivit actului normativ, care urmează să fie trimis Parlamentului pentru aprobare, termenul ”izolare” se va referi la persoanele bolnave sau infectate, termenul ”carantina persoanelor” se va referi la persoane sănătoase, iar dacă e depășită capacitatea spitalelor, izolarea va putea fi făcută și la domiciliu, au explicat cei doi demnitari la Briefingul de presă susținut la finalul ședinței de Guvern din 6 iulie.

”A fost aprobat în ședința guvernului un proiect care să inițieze măsuri sanitare pentru situații deosebite. E necesar pentru a putea gestiona pandemia. Ați putut observa de vineri până azi modificările de abordare a tot ce a însemnat carantină și internare. Suntem în evaluarea persoanelor care au părăsit izolarea sau carantinarea. Avem o diferență de număr de pacienți în spitale de 550 mai puțini internați în spitale în ultimele două zile.

Acest proiect de lege a fost aprobat în Guvern, va merge în regim de urgență în Parlament. Sper ca interesul național să nu lase loc de interpretare politică”, a declarat Nelu Tătaru, luni.

La rândul său, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a explicat proiectul.

Proiectul de lege abordează problema mai general, nu doar pentru Covid, poate fi aplicat și în alte situațiid e risc biologic și epidemiologic. Proiectul începe cu mai multe definiții. Termenul ”carantina persoanelor” se va referi la persoane sănătoase. Termenul ”izolare” se va referi la persoanele bolnave sau infectate. Proiectul prevede, ca excepție, dacă capacitatea spitalelor e depășită, ca izolarea să poată fi făcută și la domiciliu. Există și posibilitatea instituirii unor măsuri de către comandantul acțiunii, care apoi trebuie supuse validării Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Prefecturile, prin Comitetele județene pentru situații de urgență, la propunerea DSP, pot aproba carantinarea unor zone din județele lor”, a spus secretarul de stat Raed Arafat.

Noul proiect de lege elaborat de Guvern, privitor la carantinare și izolare, este corelat cu prevederile Codului Penal, iar amenzile vor rămâne în vigoare.

”Din punct de vedere a ceea ce prevede această lege și carantinarea bagajelor este obligatoriu să putem carantina bagajele. Noi aici nu vorbim doar despre Covid, ci despre toate tipurile de bagaje”, a declarat Nelu Tătaru.

Întrebat dacă a văzut imaginile de pe litoral din acest weekend, unde lumea a stat fără măști și izolare,Nelu Tătaru a declarat: „Aceste imagini nu sunt doar din acest weekend, sunt așa de patru weekend-uri. Facem apel la respectarea distanțării fizice. Am fost împiedicați de decizia CCR, care ne-a lăsat fără pârghii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.