ATENȚIE la FALSE E-MAILURI de la divesre “INSTITUȚII”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la false emailuri sau SMS-uri în numele ANAF. Este o perioadă propice acum pentru infractorii care folosesc diverse împrejurări pentru a presa oamenii să deschidă diverse emailuri, să intre pe diverse pagini, pentru a rezolva false probleme legate de taxe sau impozite, transmit polițiștii.

 

Specialiștii, alături de polițiști, recomandă cetățenilor curs unor astfel de cereri, să nu acceseze pagini din linkuri primite din surse despre care nu știu sigur că sunt de încredere. La o privire atentă la numele paginii, se pot observa semne ale faptului că nu sunt pagini oficiale.

„Orice ați căuta sau ați dori să accesați, întotdeauna intrați dumneavoastră pe pagina oficială, NU accesând linkurile primite, pentru că acestea  ne pot duce spre pagini clonă, pagini false, prin intermediul cărora autorii încearcă să obțină acces la date sensibile”,  subliniază oamenii legii.

De asemenea, se primesc în continuare false emailuri în numele Poliției, Interpol s.a.. De pe o adresă de email ce are în componență cuvintele “citație, poliție”, oamenii primesc un email, o așa zisă citație, de la un pretins inspector, care ar fi monitorizat comportamentul pe internet al persoanei vizate și că ar face obiectul unor proceduri judiciare pentru diverse infracțiuni informatice, inclusiv pornografie infantilă. Uneori se cer justificări, alteori propuneri de mediere, toate urmărind să intre în conversație și în posesia unor date cu caracter personal.

„Dacă nu vă dați seama din adresă, conținut, că nu e expeditorul pretins, (după greșeli, ștampile, exprimare), vă reamintim că Poliția nu trimite astfel de mailuri, citații. Oricine poate copia pe un document o siglă și să pretindă că aparține unei instituții/societăți, așadar doar acest semn nu e suficient pentru a aprecia că e un document autentic”, mai precizează polițiștii.

 

Vă reamintim, dacă aveți dubii cu privire la un email sau orice fel de mesaj (surse necunoscute):

  • nu-l deschideți!
  • nu deschideți atașamentele!
  • nu conversați cu persoanele invocate în conținutul acestora!
  • NU ACCESAȚI link-uri și NU INTRODUCEȚI DATE PERSOANALE!
  • Vă puteți informa, dacă apreciați necesar sau util, apelând pretinsul expeditor, dar pe căi oficiale, nu pe cele invocate în mesaje!
  •  

Mai multe date despre siguranța online pe https://sigurantaonline.ro sau https://dnsc.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.