Bărbat din Bistrița-Năsăud înecat într-un cămin de apă

Un bărbat din Năsăud a sfârșit tragic ieri, după ce s-a înecat într-un cămin cu apă, în timp ce încerca să închidă un robinet. Echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat să îl resusciteze, însă până la urmă au fost nevoite să îi declare decesul.Totul s-a întâmplat, miercuri după-amiază, în localitatea bistrițeană Bichigiu.

 

Ieri, 28 octombrie a.c., în jurul orei 14.20, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost alertați cu privire la faptul că, în comuna Telciu, un bărbat s-a înecat. A fost resuscitat de echipele medicale ajunse la fața locului însă, din nefericire, acesta a decedat.

Polițiștii au stabilit faptul că este vorba despre un bărbat de 60 de ani, din Năsăud, iar în urma primelor verificări efectuate, a reieșit faptul că acesta, în timp ce afla în apropierea unui imobil din Bichigiu, ar fi încercat să închidă un robinet dintr-un cămin cu apă, unde căzut, înecându-se.

Cadavrul bărbatului a fost preluat de Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei care va stabili cu exactitate cauza decesului. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările în acest sens.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.