Bărbat din Bistrița-Năsăud, prins la volan, deși avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată de câteva luni

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din Herina.

Acesta a fost depistat pe Drumul Național 15A, în localitatea Sărăţel, în intersecția cu Drumul Național 172G. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul are aplicate plăcuțe cu număr de circulație provizoriu, iar autorizaţia de circulaţie provizorie era  expirată din luna august 2022.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă de către Secția 4 Poliție Rurală Beclean, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.