Bărbat din Năsăud, reținut pentru trafic de persoane, proxenetism și deținere de droguri

Un bărbat din Năsăud a fost reținut și riscă să ajungă după gratii pentru următoarele 30 de zile, după ce a obligat trei femei să practice prostituția în România și Austria, și de pe urma cărora ar fi câștigat sute de mii de euro. În urma perchezițiilor efectuate duminică, polițiștii și procurorii DIICOT au descoperit și droguri. 

 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița-Năsăud au efectuat două percheziții domiciliare, la imobile deținute de un bărbat bănuit de trafic de persoane, proxenetism și deținere de droguri de risc. Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore.

Din cercetări a reieșit că bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din Năsăud, ar fi recrutat trei femei, toate din Bistrița-Năsăud, pe care le-ar fi transportat, adăpostit și determinat să practice prostituția, în diverse locații din România, dar și în cluburi din Austria, iar sumele obținute din aceste activități și le-ar fi însușit (aproximativ 700.000 de euro).

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 telefoane mobile, un stick de memorie, un recipient ce conținea muguri de cannabis, 1.000 de euro și 3.000 de lei.

Totodată, pe numele bărbatului, a fost emis și pus în aplicare un mandat de aducere.

Procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița-Năsăud a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului bănuit de comiterea faptelor, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă.

Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La percheziții au participat polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud și Poliției Orașului Năsăud.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.