Bărbat lovit de tren, în Coldău! A fost transportat la spital

Un bărbat a ajuns miercuri seara la spital, după ce a fost lovit de un tren, în localitatea Coldău.

La locul accidentului au intervenit  un echipaj de prim ajutor SMURD și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD

„Victima (bărbat) a fost găsită inconștientă cu respirație, a fost intubata și va fi transportată la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor medicale de specialitate”, a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.

„La fața locului au intervenit polițiștii Postului de Poliție Transporturi Beclean pe Someș care, în urma primelor verificări efectuate, au stabilit faptul că, la kilometrul CFR 19+900 metri, un bărbat de 42 de ani din Coldău, care s-ar fi aflat în gabaritul căii ferate a fost accidentat de trenul Regio 10.508 care circula pe relația Cluj-Napoca- Bistrița. Bărbatul a fost preluat și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările în cauză sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

Trenul a acumulat o întârziere de aproximativ 38 de minute.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.