Bătăuși de neveste, cu dosare penale! Unul a fost reținut după ce a încălcat ordinul de protecție

Doi bărbați din Bistrița-Năsăud, care și-au agresat soțiile, au acum probleme cu legea, pe numele lor fiind întocmit câte un dosar penal. Unul s-a ales, ca o primă măsură, cu ordin de protecție, în timp ce celălalt a fost reținut pentru 24 de ore, întrucât a încălcat ordinul de protecție emis în luna mai de Judecătoria Bistrița. 

 

 

Violența în familie nu ține cont de vârstă. O dovedește acțiunea unui bistrițean în vârstă de 62 de ani, pe numele căruia magistrații au emis pe data de 10 mai un ordin de protecție, astfel că acesta nu mai avea voie să se apropie de soția sa. Acesta nu s-a astâmpărat însă și „încurajat” de alcool, vineri, a agresat-o din nou pe femeie, pe o stradă din municipiu, aceasta fiind însoțită de încă o persoană. Mai mult decât atât, bărbatul le-a amenințat pe cele două cu moartea.

La data de 21 iunie a.c., o bistrițeancă de 58 ani a sesizat Poliția, reclamând faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din municipiu împreună cu o femeie, în vârstă de 64 de ani, ar fi fost agresate fizic de către un bărbat de 62 ani, din Bistrița, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, bistrițeanul le-ar fi amenințat pe cele două femei cu moartea, provocându-le astfel celor două o stare de temere„, a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Întrucât împotriva bărbatului a fost emis de Judecătoria Bistrița un ordin de protecție la data de 10 mai a.c., s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și nerespectarea hotărârii judecătorești.

În cursul aceleiași zile, în urma cercetărilor efectuate, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmării penale faţă de bistrițean, pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus-amintite, fiind dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

 

Și un tânăr din comuna bistrițeană Livezile, s-a ales, duminică, cu un dosar penal pentru violență și distrugere. Acesta, aburit bine fiind de aburii alcoolului, s-a supărat foarte tare pe soția sa și nu a găsit altceva mai nimerit decât să o agreseze fizic.

La data de 23 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr, de 27 de ani, din comuna Livezile, aflându-se la domiciliu, pe fondul consumului de alcool și-ar fi agresat fizic soția, o tânără, în vârstă de 24 de ani, provocându-i acesteia leziuni traumatice vizibile„, a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns, ulterior, tânărul ar fi spart geamul de la ușa de acces într-o locuință situată pe raza localității Dumbrăvița, a cărui proprietar este un bărbat de 66 de ani.

Față de tânăr a fost emis ordin de protecție provizoriu, cercetările fiind continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere„, a mai precizat Diana Pintea.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.