Bătrân din Teaca, spulberat de un TIR, pe DN 15A! Bărbatul nu a mai avut nicio șansă

Un bărbat în vârstă de 74 de ani a decedat marți seara, după ce a fost lovit de un TIR, pe DN 15A, în localitatea Teaca. Echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putu face nimic pentru bărbat.

 

Bărbatul a fost suprins de autotren, în timp ce circula pe carosabil. 

Conform primelor măsurători și verificări, efectuate la fața locului de către polițiștii Serviciului Rutier, a rezultat faptul că, în această seară, în jurul orei 19.00, pe drumul național 15A, la ieșire din localitate Teaca, un bărbat de 49 de ani, din Galați, șoferul unui autotren care circula pe direcția Teaca-Bistrița, a accidentat un bărbat în vârstă de 74 de ani, din Viile Tecii, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului a intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor, care, din păcate, nu a mai putut face nimic pentru bărbat.

Victima din accidentul rutier de la Teaca este decedată„, au mai transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Traficul rutier a fost blocat în zonă pentru aproximativ o oră, iar ulterior s-a circulat alternativ, pe o bandă, polițiștii dirijând circulația. În jurul orei 21.00, traficul a fost reluat în condiții normale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.