Beat criță, a intrat cu autoturismul într-un autobuz

Un bărbat din Lunca Leșului s-a ales cu dosar penal, după ce vineri a fost implicat într-un accident rutier. Autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un autobuz, polițiștii constatând că bărbatul se afla sub influența alcoolului.

 

Polițiștii Biroului Rutier au intervenit vineri, 2 septembrie, la un accident de circulație produs pe strada Calea Moldovei din municipiul Bistrița.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la locul evenimentului a fost identificat un șofer de 40 de ani din Lunca Leșului, care în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița către Unirea, a intrat în coliziune cu un autobuz ce se deplasa din sens opus.

În urma accidentului nu au rezultat răniri de persoane.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că șoferul de 40 de ani, se afla sub influența alcoolului, rezultatul fiind de 1,13mg/L alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.