Beat la volanul unui autoturism neînmatriculat, și fără permis! A luat și o amendă usturătoare pentru părăsirea carantinei

Un bărbat din Dobric a fost reținut marți de polițiști, după ce a fost prins beat criță la volan și fără permis de conducere. În plus, autoturismul nu era înmatriculat, iar bărbatul a părăsit domiciliul unde avea obligația să stea în carantină, motiv pentru care a primit o amendă extrem de usturătoare. Ulterior acesta a fost pus sub control judiciar de către magistrați.

 

 

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 31 de ani din Dobric, cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier. În cursul zilei de astăzi va fi prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Bărbatul a fost depistat aseară, în jurul orei 23.00, la scurt timp după ce ar fi fost implicat într-un accident soldat cu pagube materiale, pe Drumul Județean 171, în localitatea Dobric. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost 1,36 mg/l în aerul expirat și i-au fost recoltate probe în vederea determinării alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea nu este înmatriculat. De asemenea, acesta a părăsit locuința, deși se afla în carantină la domiciliu și a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Ulterior, bărbatul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

 

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit, de către polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș.

 

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.