Beat rău și fără permis, s-a „supărat” pe niște mașini și un parapet! S-a trezit cu un dosar penal

Beat și fără permis de conducere, un tânăr din comuna bistrițeană Maieru a avariat câteva autoturisme și a intrat apoi într-un parapet metalic, în timp ce se afla la câțiva zeci de kilometri de casă. Și ca cercul să fie închis, acesta a fugit de la locul incidentului. Polițiștii au depistat în final autorul și l-au reținut.

 

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr din Maieru, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii au fost sesizați telefonic despre faptul că, în parcarea unui local din Prundu Bârgăului trei autoturisme au fost avariate, iar șoferul vinovat a plecat de la fața locului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe vinovat în persoana unui tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Maieru, care, după ce ar fi avariat cele trei autoturisme, la o distanță de aproximativ 2 km a intrat într-un parapet metalic de pe marginea drumului. De asemenea, oamenii legii au mai descoperit și faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, dar și că acesta consumase alcool, și nu puțin, fiindcă, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,80 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.