Biciclist rănit în urma unui accident produs pe DN 15A din Bistrița-Năsăud

Un bărbat de 61 de ani din localitatea bistrițeană Crainimăt a ajuns, miercuri dimineața, la spital în stare gravă după ce a fost victima unui accident rutier. Bărbatul a fost accidentat de un autoturism în timp ce se deplasa pe bicicletă pe DN 15A.

Accidentul s-a produs în jurul orei 07:00, pe DN 15A, pe raza localității Sărățel. Potrivit polițiștilor care au intervenit la fața locului și au efectuat cercetări, se pare că accidentul s-ar fi produs pe fondul neatenției și a unei depășiri neregulamentare.

Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că pe DN 15A, în localitatea Sărățel, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din Arcalia, pe direcția de mers Reghin-Bistrița, pe fondul unei depășiri neregulamentare, a pătruns pe sensul opus unde a accidentat un bărbat de 61 de ani, din Crainimăt care se deplasa cu bicicleta, din sens opus și care era încadrat pe banda pentru efectuarea unui viraj spre stânga”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, biciclistul a fost rănit grav. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, victima primind primul ajutor și fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Atât victima, cât și șoferul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.