Bistrița a pierdut șansa de a deveni ”Capitala Tineretului din România”

Competiția „Capitala Tineretului din România”, ediția 2019-2020, și-a desemnat finaliștii și, cu toate că Bistrița era unul dintre cele patru orașe aspirante la acest titlu, acest oraș nu a mai ajuns în finală.

Organizatorii competiției au anunţat orașele finaliste, iar Bistrița nu se numără printre ele. În finală vor lupta pentru titlul de „Capitala Tineretului din România” Brașov, Iași și Roman.

Cele trei orașe finaliste trebuie să depună până în data de 8 octombrie dosarul de candidatură dezvoltat pe baza conceptelor înscrise în prima rundă. Orașul câștigător va fi anunțat în 10 noiembrie, în cadrul Summitului Tinerilor, ediția a III-a, la Baia Mare.

Potrivit organizatorilor, ”orașul câștigător va purta titlul de Capitala Tineretului din România în perioada 2 mai 2019-1 mai 2020 și va câștiga un premiu în valoare de 50.000 de euro, acordat de Banca Comercială Română (BCR). Premiul reprezintă un punct de pornire pentru finanțarea proiectelor propuse de orașul câștigător, dar și o resursă disponibilă pentru contribuția proprie în atragerea de surse adiționale de finanțare”.

Programul „Capitala Tineretului din România”, care funcționează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, titlu deținut de Cluj-Napoca în 2015, a fost inițiat de către Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj, Grupul PONT și Banca Comercială Română.

Prima ediție a avut loc în anul 2016, iar primul oraș din România care a purtat acest titlu a fost Timișoara, urmat de Bacău și Baia Mare, care deține acest titlu începând cu 2 mai 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.