Bolnavă de CoVid-19, găsită de jandarmi în Bistrița! Ce i-au făcut jandarmii

O femeie de 26 de ani, bolnavă de Covid-19, s-a ales cu o amendă, dar și cu dosar penal, din cauză  că nu a stat la domiciliu în izolare și a fost depistată de jandarmi pe o stradă din Bistrița. La domiciliu nu a fost găsit de jandarmi și un bărbat proaspăt întors din Germania, care a comunicat DSP o adresă la care locuiesc alte persoane.

 

 

Miercuri seara în jurul orei 19.30, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil au depistat în zona străzii Dragoș-Vodă din municipiul Bistrița, o femeie care nu purta masca de protecție corespunzător astfel încât să îi acopere nasul și gura. Jandarmii i-au atras atenția cu privire la acest lucru. Mai mult decât atât, la o primă verificare în baza de date, jandarmii au constatat faptul că femeia în cauză este depistată ca fiind bolnavă de Covid-19 și ar fi trebuit să se afle în izolare la o adresă din localitatea Lechința. Femeia a fost sancționată cu 1.000 de lei amendă pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu și cu 500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Totodată, jandarmii au întocmit pe numele femeii și actele de sesizare pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, conform art. 352, Cod Penal.

 

Un bărbat proaspăt întors din Germania și care trebuia să se afle în carantină la domiciu pentru 14 zile, a fost verificat de către jandarmi în cursul zilei de miercuri, 3 februarie a.c. Acesta nu a fost găsit la adresa declarată la Direcția de Sănătate Publică, acolo locuind altă familie, apartamentul fiind înstrăinat de mai bine de un an. Jandarmii i-au aplicat bărbatului o amendă de 1.000 de lei, pentru nerespecterarea măsurii de carantinare la domiciliu, conform legii.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.