Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bistrița Năsăud, împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au efectuat, marți,  o percheziție, într-un dosar penal privind încălcări ale Legii nr. 205/2004, privind protecția animalelor.

 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, percheziția a fost desfășurată la sediul unui cabinet veterinar din municipiul Bistrița, cu privire la care există indicii că ar fi fost efectuate intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților.

În urma activităților desfășurate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe documente și înscrisuri cu valoare probatorie, precum și 1.637 de lei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal privind încălcări ale Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor (infracțiune prevăzută de art.  25, alin. (1), lit. f) Legea 205/2004R), totodată, fiind aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 20.000 de lei.

Cercetările sunt continuate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsuri legale, prin unitatea de parchet competentă.

La activități, au participat și polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic.

Acțiunea a beneficiat și de sprijinul medicilor veterinari din cadrul D.S.V.S.A Bistrița-Năsăud.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud