Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bistrița intenționează să angajeze un îngrijitor la Căminul pentru persoane vârstnice de pe strada Mihail Kogălniceanu din oraș. Pentru a găsi persoana potrivită, va fi organizat un concurs, care va consta în două probe, una scrisă și un interviu, acestea urmând să aibă loc în zilele de 1 și 4 octombrie.

Candidații care doresc să participe la concurs trebuie să îndeplinească o serie de condiții:

  • să aibă studii medii sau generale;
  • să aibă curs de prim ajutor de bază, organizat de Crucea Roșie Română.

Concursul pentru ocuparea postului vacant se va desfăşura la sediul Direcției de Asistență Socială Bistrița, de pe strada Dornei, nr. 12.

Dosarele de înscriere pentru concurs se depun până la data de 19 septembrie (de luni până joi între orele 8.30 – 16.00, iar vineri între orele 8.30 – 13.30), la sediul Primăriei municipiului Bistriţa, din Piaţa Centrală, nr. 6, iar informaţii suplimentare se pot obţine la Biroul resurse umane şi organizare, camera 8, telefon 0263224706, int. 175, persoană de contact Ionescu Iuliana, inspector superior.

Persoanele interesate de acest post trebuie să știe că, potrivit documentelor Primăriei Bistrița privind salariile brute din cadrul instituției, un îngrijitor poate câștiga:

În Căminul pentru persoane vârstnice de pe strada Mihail Kogălniceanu din Bistrița sunt cazate aproximativ 30 de persoane

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.