Carne de pasăre din Ungaria, infestată cu gripă aviară, livrată în magazine din Bistrița-Năsăud și alte 25 de județe

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a primit o notificare de la Comisia Europeană care avertizează că produse din carne de pasăre ce provin din zonele din restricționate din Ungaria au ajuns în România.

 

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, produsele au pătruns în România prin județul Bihor.

Prin notificarea Comisiei Europene am fost informați că în perioada 04-11 ianuarie 2020, prin activitățile de comerț intracomunitar, trei unități autorizate din județul Bihor au achiziționat 17.065 de kg carne și organe de curcan, cu termenul de valabilitate cuprins între 9 și 20 ianuarie. Produsele achiziționate de beneficiarii din România erau însoțite de documentele necesare desfășurării activitaților de comerț intracomunitar. Reprezentanții DSVSA Bihor, în urma verificărilor desfășurate în cele trei unități din județ, au constatat că produsele nu se mai regăsesc la nivelul depozitelor de destinație, fiind distribuite în 26 de județe: Bacău, Galați, Hunedoara, Dolj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Timiș, Gorj, Neamț, Arad, Harghita, Mureș, Sălaj, Vaslui, București, Vrancea, Brăila, Covasna, Iași, Prahova, Dâmbovița, Călărași, Argeș, Giurgiu, Ilfov și Bihor”, precizează sursa citată.

Reprezentanții Direcțiilor Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) județene din cele 26 de județe au demarat verificări pentru identificarea celor 3.336 de kg de produse (aripi, pipote, pulpe superioare, pulpe inferioare, medalion), care se mai aflau în termenul de valabilitate la momentul notificării. Restul cantității de carne de curcan era, la data notificării, în afara termenului de valabilitate stabilit de producător.

Peste 38 kg de carne a fost reținută pentru neutralizare, mai subliniază ANSVSA.

Specialiştii precizează că nu au existat cazuri raportate de infecții la oameni cauzate de A(H5N8) sau de virusurile nou apărute A(H5N5) și A(H5N6).

Virusurile A(H5N8), A(H5N5) și A(H5N6) sunt considerate a fi în principal adaptate la speciile aviare, transmiterea acestora se poate realiza prin contactul, direct sau indirect, cu păsările sălbatice şi/sau domestice purtătoare de virus, cadavre, dejecţii, furaje contaminate, sau prin produsele şi subprodusele provenite de la acestea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.