Ce este „drogul violului” substanța care face ravagii în cluburile de noapte

„Drogul violului” face ravagii în Europa, iar în România a făcut vâlvă cazul unei eleve în vârstă de 15 ani, despre care s-a scris că a fost drogată, sechestrată și violată.

 

Șeful Centrului Antidrog (CPECA) Vâlcea, Ionuț Pîslaru, a explicat cum se manifestă drogul, când apar primele semne și ce măsuri putem lua, dar și cum ne putem feri pentru a nu deveni victime, exemplificând cu povestea uneia dintre victimele acestei substanțe psihoactive.

„Drogul violului”, la îndemâna oricui

„Flagelul consumului de droguri nu poate fi ignorat, este printre noi, mai ales că debutul consumului a scăzut foarte mult. Deja vorbim despre tutun de la vârsta de 8 – 10 ani, alcool – 11 ani, droguri – 14 ani”, a recunoscut șeful Centrului Antidrog Vâlcea, atrăgând atenția că pe primul loc rămâne canabisul printre cele mai căutate droguri în rândul adolescenților, iar de patru ani, cel puțin în Vâlcea, pe lângă cocaină, mai sunt și extrem de disponibilele droguri de sinteză.

 

„Sunt droguri care se pot procura, din păcate, destul de ușor, de pe anumite site-uri din mediul online, la prețuri extrem de accesibile, cuprinse între 10 și 100 de lei”, a menționat specialistul vâlcean.

 

Care sunt efectele GHB

Când vine vorba despre primele semne care să ne indice că o persoană a luat „drogul violului”, a ingerat substanța și cum acționează aceasta, Ionuț Pîslaru a explicat: „Sunt practic mai multe substanțe și fiecare are propriul efect. Spre exemplu, acidul Gama-Hidroxi-Butiric (GHB) produce relaxare și sedare, ketamina inhibă capacitatea de a reacționa, de a riposta. Adică gândim, deși o facem într-un mod alterat, dar nu mai putem să opunem rezistență. Iar alcoolul, pentru că de obicei „drogul violului” se pune în alcool, nu face decât să potențeze celelalte efecte. Împreună duc la o stare de somnolență, dezinhibiție, și în final la amnezie. Pentru că în cele mai multe dintre cazuri persoana care a ingerat substanța nu-și mai amintește nimic, cel mult niște flash-uri”.

Practic, mare parte dintre victime habar nu au ce li s-a întâmplat. De aceea, nu se cunoaște exact situația în ceea ce privește folosirea „drogului violului” și nici numărul real de victime.

Cele mai multe dintre acestea realizează că s-a întâmplat ceva rău doar dacă s-a folosit și violența, ori își mai aduc aminte frânturi pe care le pun cap la cap.

Dar, ce s-a întâmplat din momentul ingerării substanței până la eliminarea ei, este definitiv uitat: „Este cam la fel ca în cazul celor care se îmbată și nu-și amintesc absolut nimic din timpul beției. Doar că nu este vorba despre ebrietate. Efectul „drogului violului” poate dura de la trei – patru ore la 12 ore și chiar mai mult”.

 

Ce poți face ca să nu devii o victimă

 

În primul rând, spun specialiștii, când mergem la un local, un club etc. ar trebui să bem doar din băuturile preparate de barman în prezența noastră, să nu acceptăm nimic de la necunoscuți.

Iar dacă trebuie să plecăm din anumite motive de la masă – la toaletă, să dansăm etc. – dacă nu avem posibilitatea să luăm băuturile cu noi, fie să le terminăm, ori să comandăm altele noi când ne întoarcem și să nu ne mai atingem de cele vechi.

Video cu sfaturile unui medic Cristian Paparău, șeful Serviciului de Medicină Legală Dâmbovița, în privința „drogul violului”:

 

 

Ce măsuri pot fi luate când apar primele semne

„«Drogul violului» este considerat unul foarte puternic. În general, cum spuneam, se introduce în băutură, pentru că în combinație cu alcoolul nu are nici gust, nici miros, nici culoare, fiind practic imposibil de depistat. Și nu-și face imediat efectul, ci progresiv, în aproximativ 15 – 20 de minute. Iar particularitatea diabolică a acestui drog este amnezia. E recomandat ca atunci când simțim că ne pierdem controlul, vederea sau avem stări de rău, să cerem imediat ajutorul prietenilor, barmanului, pentru a ni se asigura suport medical și / sau a primi protecție”, a mai menționat specialistul vâlcean.

Pentru că dincolo de efectele cunoscute, un supradozaj poate cauza grave probleme de sănătate sau, în ultimă instanță, se poate dovedi fatal.

 

Povestea reală a uneia dintre victime

 

Unele dintre victime retrăiesc o parte din ce li s-a întâmplat, ca și cum ar fi asistat la un film din care n-au reținut decât unele dintre secvențe.

„Am cunoscut o astfel de victimă. O vâlceancă mi-a cerut ajutorul. Locuia în București. S-a împrietenit cu un băiat, și-a dat întâlnire cu el, s-a urcat în mașina acestuia, i s-a oferit o sticlă cu apă plată, din care el nu a băut absolut deloc, iar mai departe își amintea doar frânturi, printre care atitudinea de „loverboy” a băiatului. I s-au părut stranii mai multe lucruri: faptul că se simțea euforică și chiar a râs spunând că se îmbată cu apă, că îi era permanent sete și că a simțit că o ia cu călduri”, a mai povestit șeful Antidrog Vâlcea, pentru „Adevărul”.

 

Dar cum drogul își făcea deja efectul, deși creierul încă trimitea semnale de alertă, capacitatea de a reacționa a tinerei era deja anihilată: „Și-a adus aminte că i s-a propus să meargă la mare, deși era în plină iarnă și nu s-a opus. A dus-o chiar acasă, să-și ia niște haine. Și-a amintit că era atât de setată să plece, că nici nu a mai vrut să discute cu colega de cameră. Apoi i-au revenit în minte tot felul de flash-uri: că s-au dus împreună la un hotel și a dat de bunăvoie buletinul, că făcea duș și chiar se mira ce caută acolo, că băiatul cu care plecase la plimbare era dezbrăcat pe patul de hotel… Și nu a fost doar o zi, ci mai multe.”

 

Nici după mai multe zile, victima nu și-a revenit: „Parcă plutea. Era letargică, pierdută, încercănată, palidă”.

 

În cluburi, mai atrag atenția specialiștii, a apărut o substanță cu același efect ca GHB, cunoscută drept „G” sau „Gina”, care însă se combină cu sucurile și energizantele, nu cu alcoolul și în cazul căreia o singură picătură în plus poate duce la comă sau deces.

 

În Occident se caută deja tot felul de soluții împotriva „drogului violului”, cum ar fi o protecție a recipientelor în care se află băuturile, care nu pot fi consumate decât cu paiul: „Arată precum un ciorăpel, sunt hai să le spunem un fel de țiplă de protecție”, scrie adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.