Coliziune între un TIR și o autoutilitară, în Bistrița (FOTO)

Un accident rutier în care au fost implicate un autotren și o autoutilitară de transport marfă s-a produs, luni dimineața, pe raza municipiului Bistrița. Din fericire, în urma accidentului au rezultat doar pagube materiale. 

Accidentul s-a produs în zona intersecției dintre strada Tărpiului și șoseaua de centură a municipiului Bistrița. Din primele informații se pare că evenimentul rutier s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. Șoferul autoutilitarei nu i-ar fi acordat prioritate de trecere unui autotren, moment în care s-a produs coliziunea.

Cu toate că inițial s-a anunțat că o persoană a rămas încarcerată, până la sosirea echipajelor de intervenție, aceasta a reușit să iasă singură din autovehicului avariat, fiind vorba despre șoferul autoutilitarei. Din fericire, nimeni nu a suferit răni grave.

”După ce au fost evaluați de echipajele medicale, ambii conducători auto au refuzat transportul la spital”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Polițiștii rutieri au început cercetările în acest sens pentru a stabili toate circumstanțele în care accidentul s-a produs.

Traficul în zonă este îngreunat. Circulația se desfășoară cu dificultate, alternativ, pe un singur fir.

ACTUALIZARE

Un bărbat de 51 de ani din Bistrița, care conducea o autoutilitară (microbuz de transport marfă), din cauza nepăstrării unei distanțe de siguranță în mers față de autoturismul care circula în fața sa, în încercarea de a evita o coliziune cu acesta a păstruns pe contrasens unde a fost acroșat de o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus și care era condusă de un bărbat de 43 de ani din Năsăud. Șoferul de 51 de a fost rănit ușor. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

FOTO: Cristian Artudean‎

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.