Conducerea Ambulanței Bistrița-Năsăud: ”Deputatul Ionuț Simionca se folosește în interes personal de imaginea unei instituții publice și încearcă să dobândească beneficii personale și electorale pe seama acesteia!”

Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud a reacționat dur după ce deputatul Ionuț Simionca a transmis presei un comunicat prin care și-a exprimat mulțumirea față de faptul că în județ au sosit autospeciale noi de intervenție. Potrivit instituției bistrițene, deputatul ”se folosește în interes personal de imaginea unei instituții publice și încearcă să dobândească beneficii personale și electorale pe seama acesteia”. 

Dr. Annabella Muzsi, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud a remis presei un drept la replică în urma afirmațiilor făcute de Ionuț Simionca, liderul Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, care a fost să vadă cele cinci ambulanțe noi care au intrat în dotarea instituției bistrițene. Acestea a declarat: ”Mă bucur să constat că, după un an de zile, eforturile mele încep să dea roade. Din cele 100 de ambulanțe ce ne-au fost promise de actuala guvernare, au ajuns în județul Bistrița-Năsăud 5. Nu e un număr satisfăcător, dar e un început”. 

Pe de altă parte, dr. Annabella Muzsi a ținut să facă o serie de precizări referitoare la achiziția ambulanțelor care au fost repartizate județului Bistrița-Năsăud și afirmă că sosirea acestora în județ nu are nicio legătură cu demersurile deputatului.

Noile ambulanțe primite de Serviciul de Ambulanță Bistrița-Năsăud fac parte din planul multianual de reînnoire a parcului de autosanitare a serviciilor publice de urgență medicale din România (atât serviciile de ambulanță cât și SMURD). Procedurile specifice acestor achiziții au fost demarate aproximativ în anul 2016, cu mult sprijin guvernamental, adică cu mult înainte de data inițiativei dânsului, la care face referire. Achiziția acestor ambulanțe a fost posibilă datorită conlucrării strânse dintre specialiștii aparținând Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Sănătății, entități cărora le mulțumim și pe această cale. Toate procedurile specifice achiziției au fost derulate efectiv, sub coordonarea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat dr.Raed Arafat, de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență” a precizat conducerea SAJ B-N. 

În opinia managerului instituției bistrițene, ”este regretabil că domnul deputat Ionuț Simionca se folosește în interes personal de imaginea unei instituții publice, că încearcă să dobândească beneficii personale și electorale pe seama acesteia, deși conducerea acestei instituții l-a tratat cu respectul cuvenit unui demnitar al Parlamentului României și i-a acordat acces în instituție cu bună credință. Este inadmisibil că domnul deputat Ionuț Simionca deturnează voit realitatea și informează cititorii neconform, folosindu-se, în interes personal, de munca multianuală a unor specialiști ai statului care au depus eforturi considerabile, pentru a duce la bun sfârșit o achiziție de asemenea anvergură, astfel încât TOATE JUDEȚELE ROMÂNIEI să beneficieze cât mai curând de autosanitare noi, necesare activității operative curente” a mai completat dr. Annabella Muzsi, prin intermediul unui drept la replică. 

Reamintim că la nivelul județului Bistrița-Năsăud au sosit, zilele trecute, primele cinci ambulanțe de urgență tip B1/B2, tracțiune 2×4, Renault Master.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.