Consilierul liberal Diana Morar: ”În Cluj-Napoca, clujenii sunt respectați de autoritățile locale, în Bistrița, ba!”

 

Consilierul local Diana Morar critică administrația locală din Bistrița pentru că nu ia măsuri pentru protejarea și sprijinirea cetățenilor în zilele în care mercurul din termometre înregistrează valori mari.

Într-o postare pe pagina personală de pe o rețea de socializare, Diana Morar dă exemplu Primăria Cluj-Napoca, instituție despre care spune că ”distribuie gratuit apă în perioade de caniculă și asigură spații în care cetățenii se pot proteja de temperaturile mari”.

În schimb, Diana Morar afirmă că ”în Primăria Bistrita nimeni nu are asemenea preocupări”, ci din contră, administrația din Bistrița ar avea alte preocupări, legate, în opinia consilierului liberal, de Ștrandul Codrișor și de Pârtia de schi Cocoș din Complexul Wonderland.

”Chiar dacă nu implică nu știu ce costuri, până când conducerea PSD a orașului va chestiona cetățenii și va afla ca pe vreme de caniculă, acestia au nevoie și de astfel de puncte de răcorire puse la dispoziție în mod gratuit de autorități, existând și cadru legal pentru acest context”, mai afirmă Diana Morar.

În lipsa unor astfel de măsuri, consilierul liberal face și câteva recomandări de care cetățenii să țină cont pe timp de caniculă:

– evitarea ieșirii din locuință, precum și a deplasărilor inutile în perioadele cu temperaturi ridicate;
– să se consume zilnic minim 2 litri de lichide – apă plată, ceai sau sucuri naturale;
– să se evite consumul băuturilor alcoolice, îndeosebi a celor spirtoase;
– persoanelor vârstnice li se recomandă să rămână în încăperi răcoroase și să evite ieșirile în oraș între orele 11.00-16.00;
– este recomandat ca aparținătorii persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități care locuiesc singure, să le viziteze pe acestea de cel puțin odată sau de două ori pe zi;
– pentru prevenirea insolațiilor se impune supravegherea copiilor, evitându-se locurile de joacă expuse direct radiațiilor solare;
– se recomandă ca îmbrăcămintea să fie căt mai lejeră, din țesătură de bumbac,cât mai deschisă la culoare;
– în scopul prevenirii aparițiilor focarelor de incendii este necesară verificarea și deschiderea luminatoarelor din podurile locuințelor;
– se interzice arderea necontrolată a resturilor vegetale și a miriștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.