Copilă de 10 ani, accidentată de de autoturism în timp ce traversa strada prin loc nepermis

O fetiță de 10 ani din Bistrița a fost accidentată grav de un autoturism în timp ce traversa o stradă din municipiu, și a fost transportată la spital. Conform surselor Realitatea de Bistrița, copila a traversat prin loc nepermis.

 

La locul accidentului a intervenit un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD. Fetița a fost găsită conștientă, însă a prezentat un traumatism cranian, astfel că a fost transportată de urgență la spital, unde, potrivit surselor noastre, medicii au decis să o supună de urgență unei intervenții chirurgicale. 

 La locul accidentului au intervenit și polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Bistrița.

„Din primele verificări, s-a constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Bistrița, a accidentat un pieton, o minoră în vârstă de 10 ani din aceeași localitate.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Pietonul accidentat a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii Biroului Rutier, desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal, privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii circumstanțelor și cauzelor producerii evenimentului rutier”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.