Cristina Iurișniți: Stop discriminării elevilor cu note sub 5 și schimbărilor legislative peste noapte

Deputatul USR Cristina Iurișniți critică Guvernul PSD și spune că a neglijat cel mai important domeniu social – Educația. Concret, Iurișniți ia în vizor două dintre deciziile din ultima perioadă a ministrului Daniel Breaz: interdicția absolvenților de clasa a VIII-a care au luat medii sub 5 la examenul de Evaluare Națională să se înscrie la liceu și posibilitatea ca profesorii care au luat note sub 5 la examenul de titularizare, să se înscrie la examenul pentru suplinitori.

 

 

Cristina Iurișniți spune că Guvernul PSD a neglijat Educația mai bine de doi ani și jumătate, în special prin numirea în fruntea ministeruluyi de profil a unor miniștri care au dat dovadă de iresponsabilitate și rea voință. Ministrul Daniel Breaz nu scapă de tirul deputatei bistrițene, despre care spune că este o soluție de avarie, ca și soluțiile pe care le adoptă.

„Știm cu toții că de peste doi ani și jumătate, Guvernul PSD a neglijat profund cel mai important domeniu social: Educația. Însă, pe lângă lipsa de implicare, viziune și competență, toți miniștrii numiți în fruntea Educației de către PSD și ALDE au dat dovadă și de iresponsabilitate și rea-voință.

PSD nu e capabil sa numească un ministru care să își facă bine treaba. Actualul Ministru interimar, Daniel Breaz, a fost pus la conducerea educației ca PSD doar ca soluție de avarie. Si deciziile pe care le ia sunt la fel”, spune Iuirișniți.

Deputata USR susține că, ceea ce este îngrijorător este faptul că Daniel Breaz a asumat o serie de decizii care vor face extrem de mult rău sistemului și vor afecta viitoarele generații de elevi.

„Printre cele mai nocive decizii luate de către ministrul culturii Daniel Breaz, rector, senator și ministru interimar la MEN,  se numără introducerea posibilității cadrelor didactice care nu s-au prezentat la examenul de titularizare sau care nu au luat nota 5 să se înscrie la examenele pentru suplinitori.

 În același timp, în aceeași manieră iresponsabilă și intempestivă, interimarul Breaz a semnat un ordin de ministru prin care elevii care au obținut note sub 5 la Evaluarea Națională au primit interdicția de a se înscrie la liceele teoretice. Aceștia vor fi obligați să se orienteze către școli profesionale, care la acest moment, dată fiind lipsa de investiții în infrastructura lor, sunt inexistente în foarte multe localități.

Iată cum, profesorii sub 5 vor putea preda în învățământ, însă elevii cu note sub 5, pe care statul i-a neglijat în tot parcursul celor 8 ani, nu vor avea voie să mai acceadă în învățământul teoretic”, subliniază Iurișniți.

 

Drept urmare, deputata bistrițeancă se întreabă care a fost rațiunea acestei măsuri profund inechitabile , care nu respectă egalitatea de șanse și care va segrega elevii din România.

„Un răspuns pertinent nu poate exista la această întrebare din moment ce, în loc să se revalorizeze ideea de învățământ profesional, de care România are atât de multă nevoie, s-a recurs la o măsură care va mări abandonul școlar, favorizînd excluziunea și analfabetismul funcțional.

În calitate de profesor și deputat membră în Comisia de învățământ, atrag atentia MEN ca deciziile luate peste noapte, fără studii de impact si consultare publică, fac mai mult rău oricărui parcurs școlar al elevilor noștri, care trebuie să fie flexibil și mai ales predictibil.

Avem un sistem de învățământ subfinanțat cronic, cu schimbări haotice de conjunctură, care doar cârpesc efectele și nu tratează cauzele scăderii calității și echității din învățământul românesc. 

USR condamnă acest tip de management falimentar al MEN care trebuie să revină asupra deciziei discriminatorii și să ia o decizie echilibrată în spiritul egalității de șanse.

 Elevii care au luat sub 5 la evaluarea națională în clasa a VIII-a  nu pot fi  cobaii ineficienței și lipsei de echitate a miniștrilor PSD !

Solicităm ferm anularea acestei decizii dezastruoase care nu aduce soluții.

În programul de guvernare, USR sprijină rutele flexibile si complementare, învățământul profesional și orientarea profesională timpurie a elevilor, nu după un eșec la Evaluarea Națională. Trebuie tratate cauzele nu efectele!”, subliniază Cristina Iurișniți.

Potrivit acesteia, soluțiile viabile imediate sunt în funcție de realitățile socio-economice diferite din fiecare județ/ regiune.

„Liceele tehnologice pot prelua acești elevi pe ruta profesională pentru a veni în completarea școlilor profesionale inexistente.

Asigurarea de către stat a mesei, cazării și navetei elevilor în învățământul profesional precum și adaptarea unei programe speciale pentru ruta profesionalăsi tehnică în liceele tehnologice sau în școlile  profesionale în regim dual.

Alocarea de urgență a unor fonduri speciale pentru dezvoltarea și dotarea școlilor profesionale, la fel și pentru finanțarea cursurilor de perfecționare a profesorilor, maiștrilor/ tutorilor din sistem.

Creșterea numărului de consilieri și psihologi școlari arondati la  400 de elevi si nu la  800-1.000 cum e cazul acum, care pot orienta profesional elevii încă din clasa a VI-a , a VII-a.

Demararea de urgență a unei Campanii naționale  de informare și promovare  în mass media pentru școlile profesionale, învățământul profesional dual, la al cărui cadru legislativ am contribuit cu amendamente adoptate in Camera Deputaților pentru a asigura facilități fiscale agenților economici”, a mai precizat Cristina Iurișniți.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.