Candidatul Alianţei 2020 USR-Plus pentru funcţia de preşedinte al României, Dan Barna, a declarat, joi, la Bistrița, că este momentul ca Guvernul Dăncilă să plece și îi cere premierului țării, Viorica Dăncilă, să facă acest lucru, motivând că acest Guvern nu mai are nici majoritate parlamentară și nici legitimitate. În privința moțiunii de cenzură, Dan Barna a precizat că USR susține acest demers, cerându-le și celorlalte formațiuni politice – ALDE, PRO România, PMP și UDMR, să facă același lucru. Totodată, Barna a vorbit și despre posibilitatea intrării USR la guvernare. 

Avem un Guvern care nu mai are legitimitate. Îi cer, din nou, doamnei Dăncilă să plece. Guvernul acesta nu mai are suport popular, Guvernul acesta nu mai are majoritate parlamentară și nu mai are nicio legitimitate să continue să păcălească prin tergiversări și procedurisme România. Este momentul să avem o schimbare de Guvern, este momentul să mergem spre alegeri anticipate și să aducem la conducerea statului noua generație care își cere dreptul să salveze România”, a declarat Dan Barna, într-o conferință de presă susținută la Bistrița.

Liderul USR a afirmat că în opinia sa sunt necesare alegeri anticipate, poziția aceasta fiind transmisă și președintelui țării, Klaus Iohannis.

”În momentul de față acest Guvern nu mai are legitimitate și orice tertip, chiar și această sesizare la Curtea Constituțională de încercare de a mai prelungi niste termene, sunt pur și simplu încercări disperate de a refuza confruntarea cu Parlamentul, care este de fapt confruntare cu realitatea electorală a acestui moment și cu realitatea lipsei de majoritate pe care o are PSD-ul în Camera Deputaților”, a mai precizat Dan Barna.

De asemenea, liderul USR susține că este foarte optimist în ceea ce privește șansa unei moțiuni de cenzură. ”Am discutat și cu liderul PNL, Ludovic Orban. Noi am strâns deja semnăturile și solicit și celorlalte partide – ALDE, PRO România, UDMR, PMP – să contribuie și ei și să completeze lista de semnături pentru a ajunge la acel 233 necesar trimiterii acasă a unui Guvern care, repet, ține România în loc și care ne împinge în spate”, a adăugat Barna.

Întrebat dacă USR va intra la guvernare în ipoteze trecerii moțiunii de cenzură, Dan Barna a spus: ”Vom susține parlamentar  orice Guvern care își va asuma obiectului de realizare a alegerilor anticipate, orice Guvern care va avea ca obiectiv primari în două tururi, fără penali în funcții publice, corectarea Ordonanței 114, prioritățile urgențe pentru România”.

Barna a mai explicat și de ce nu ia în calcul intrarea la guvernare. ”Alianța USR-PLUS chiar vrea să facă rformă în România, chiar vrea să începe acele proiecte majore de care avem nevoie. De 30 de ani doar discutăm și facem joc de gleznă pe diverse teme. În momentul de față nu cred că este cineva în România care să creadă că se pot face reformele alături de Tăriceanu, de Ponta și de oamenii din spatele lor, care până ieri au fost umăr la umăr cu PSD, cu Liviu Dragnea, cu Iordache, cu Nicolicea. Nu se poate să pretindem, să prostim din nou românii promițându-le că, în mod magic, oamenii care timp de 30 de ani ne-au adus în această situație, de mâine se vor apuca de treabă și vor deveni cinstiți. Atunci soluția corectă prin care chiar putem să facem lucrurile pe care ni le-am propus este să ne întoarcem la popor, să obținem harta actuală a obțiunilor românilor, adică rezultatul alegerilor anticipate, după care vom intra la guvernare din moemntul zero fără să clipim”, a mai declarat Dan Barna, la Bistrița.

Dan Barna s-a aflat joi, într-o vizită în județul Bistrița-Năsăud, unde a adunat semnături pentru a își putea depune candidatura la alegerile prezidențiale din luna noiembrie a acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.