Deputatul bistrițean Daniel Suciu a transmis joi, într-o conferință de presă, un mesaj către conducerea Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud, în special către președintele formațiunii politice, Ioan Turc, și către prim-vicepreședintele partidului, Stelian Dolha, care în ultimul timp au lansat atacuri dure la adresa PSD și a Guvernului PSD. 

Daniel Suciu a răspuns la afirmația președintelui PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, cu privire la faptul că în instituțiile publice vor fi promovați oameni bine pregătiți și competenți, urmând a fi făcut un audit pentru a se stabili unde se impun schimbări. Suciu i-a amintit lui Turc că în ciuda afirmațiilor că PSD și-a pus oameni proprii în funcții, el însuși este dovada că nu a fost chiar așa cum afirmă. Vreau să mă refer puțin la ce au spus oamenii de la putere din Bistrița-Năsăud. Am mai trecut prin experiența aceasta. Toți șefii lor de instituții sunt foarte buni, vor rămâne evident pe loc. Ciuma roşie i-a ras pe toţi, dar curios, jumătate din şefii de instituţii deconcentrate sunt foşti PDL-işti. Ei vor rămâne. Preşedintele PNL a făcut politica Guvernului PSD ani de zile fiind şef de instituţie deconcentrată şi a avut mult, mult de pătimit în această guvernare, rămânând pe funcţie”, a spus Suciu.

Deputatul social democrat a transmis și un mesaj către fostul deputat Stelian Dolha, care acum este prim-vicepreședintele PNL Bistrița-Năsăud.

Am un mesaj pentru nişte foşti deputaţi care n-au mai prins mandate şi ne-au dat lecţii în ultimii trei ani: Cereţi-vă la guvernare, în poziţii cheie! Da! Cereţi-vă la Bucureşti, mergeţi secretari de stat că miniştri nu s-a putut! Și îi rog să obţină post de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării şi să fie în stare să ducă la bun sfârşit tot ceea ce am făcut noi prost, că doar asta au spus. Domnule Dolha, mare deputat care şi-a pierdut toţi primarii, care nu a mai fost în stare să obţină votul colegilor săi pentru o nouă nominalizare de deputat, te rog cere-te la guvernare, ca asta ţi-ai dorit de atâția ani. Du-te în Ministerul Dezvoltării și zbate-te și adu aduția bani cel puțin câți am adus noi. În rest, văicăreli, suferințe, cu dintr-astea ne este plin podul. Demonstrați acum ceea ce urlați de atâția ani. Pleacă prefectul, pleacă subprefectul? Așa e în democrație. Pleacă șefi de instituții? Să plece că așa e în democrație, dar haideți la muncă, nu în conferințe de presă sau pe Facebook. Zece dacă vreți, mergeți la București și aveți grijă de județul acesta așa cum ciuma roșie a avut grijă până acum”, a mai spus Suciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.