Deputatul bistrițean Lorant Sas a demisionat din USR

Deputatul bistrițean Lorant Sas a demisionat din USR. Acesta spune că va activa ca parlamentar neafiliat. Când a devenit parlamentar, Sas făcea partea din aripa PLUS a alianței politice de la acea vreme.

 
 
„Sfârșitul unui drum este un nou început. Astăzi mi-am depus demisia din USR și voi activa ca parlamentar neafiliat.
Scopul meu și al colegilor mei a fost și rămâne reforma reală a acestui stat confiscat de către grupurile de interese. Din păcate, formarea unor <echipe> închise, atât la nivelul Biroului Național, cât și în Biroul Județean, a transformat orice propunere sau sesizare venită din partea noastră în maculatură. Personal, nu am primit vreun răspuns la zecile de adrese înaintate forurilor executive ale formațiunii politice în care am activat.
Astfel, am înțeles faptul că pentru ei contează doar menținerea funcției în partid, în perspectiva viitoarelor alegeri, bazându-se pe organizații județene aservite, care livrează voturile necesare la alegerile interne, având ca și consecință îndepărtarea multor resurse umane valoroase.
Țin să precizez, din nou, că am intrat în politică pentru a oferi un viitor mai bun copiilor noștri, fără vreo motivație materială sau schimbare de trai de natură financiară, deoarece am activat în managementul industrial privat și mă voi întoarce acolo la finalul carierei politice. În acest sens, îmi doresc ca foștii mei colegi să procedeze identic în misiunea lor politică, în sensul de a pune interesul public pe primul loc, deasupra intereselor personale, să îmi respecte decizia, să fie deschiși la viitoare colaborări și să înțeleagă rostul și idealul nostru comun de reformatori ai unui sistem public clientelar și ineficient.
 
Le mulțumesc tuturor colegilor mei proveniți din PLUS, cât și celor din USR, care m-au susținut, m-au votat și care, cel puțin o parte dintre ei, au plecat dezamăgiți de turnura evenimentelor interne. I-am înțeles în momentul în care m-au anunțat că iau o pauză, dar îi rog ca pe viitor să regăsească acel strop de energie și să ne apucăm din nou de treabă.
 
Îi asigur pe miile de votanți din județul Bistrița-Năsăud că rămân același Lorant Sas care i-a convins în 2020 și că nu îmi voi schimba principiile și caracterul.
Cătălin Drulă spune că sunt și suntem parte a unui plan lipsit de demnitate. Este regretabil ca el să folosească acest termen, având în vedere că la ultima ședință, între îndemnuri de “a pleca cât mai repede”, a negat că știe despre problemele interne de la Bistrița, sesizate atât de către mine, cât și de către fostul parlamentar USR, Cristina Iurișniți, deși domnia sa era parte din Biroul Național în toate acele momente.
 
Le doresc, cu toată sinceritatea, mult succes foștilor colegi care au ales să-și continue activitatea în formațiunea politică în care am activat. Voi construi, alături de parlamentarii și europarlamentarii care fac parte din noua echipă REPER, un partid modern, pro-european și democratic.
 
România are nevoie de un proiect reformator, activat de cât mai mulți oameni politici din noul val. Îmi doresc să colaborăm, cu toții, mai bine decât până acum și sunt dispus să susțin toate propunerile care pot moderniza România copiilor noștri, indiferent de culoarea politică.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.