Descoperire macabră pe malul râului Șieu! O bătrână a fost găsită moartă

Descoperire macabră pe marginea râului Șieu din Bistrița-Năsăud, între localitățile Crainimăt și Sărățel! O femeie în vârstă de 81 de ani a fost găsită moartă, joi, la aproape 24 de ore de la dispariție.

 

Bătrânica este din localitatea Crainimăt, comuna Șieu Măgheruș, și dispăruse de acasă miercuri, iar cei din familie au dat alarma în jurul prânzului, inclusiv pe rețelele de socializare, când au observat că nu se mai întoarce.

Oamenii au căutat-o disperați prin toată localitatea, fără succes însă, astfel că au apelat și la ajutorul polițiștilor.

Se pare că femeia, care se numește Mărioara Czura, suferea de afecțiuni psihice.

Astăzi, a fost sesizat prin 112 faptul ca pe marginea râului Sieu, între localitățile Crainimăt și Sărățel a fost găsit cadavrul unei femei. La fata locului, polițiștii au stabilit faptul ca este vorba despre o femeie de 81 de ani, din Crainimat, dispărută de ieri, de la domiciliu.
Va fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate împrejurările și cauza decesului„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.