Directorul general al AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, se află pentru trei zile în județul Bistrița-Năsăud, într-o vizită de evaluare a implementării Programului Național de Dezvoltare Rurală.

O primă acțiune în cadrul vizitei directorului general al AFIR în Bistrița-Năsăud a avut în sala Palatului Administrativ din Bistrița, fiind vorba despre o întâlnire cu reprezentantii autoritatilor locale, beneficiari publici ai PNDR, consultanti, dar si fermieri.

În cadrul întâlnirii s-au purtat discuții referitoare la ”problemele privind susținerea dezvoltării rurale, cooperarea dintre GAL-uri, administrarea judicioasă a resurselor financiare pentru asigurarea dezvoltării durabile a teritoriului, teme de actualitate privind implementarea proiectelor finanțate prin PNDR și explicații pe eventualele probleme tehnice întâmpinate”, informează Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud.

Mă bucură prezența în județul nostru a conducerii naționale și regionale a AFIR și al succesului PNDR care completează celelalte programe europene de finanțare. Sunt foarte multe proiecte implementate prin OJFIR, iar acum în sfârșit județul nostru este acoperit în totalitate de GAL-uri. Este certă importanța agenției județene și regionale pentru județul nostru este majoră, având în vedere caracterul preponderent agricol al județului nostru.
Județul nostru și-a schimbat aproape în totalitate fața ca infrastructură rurală, se.circulă foarte bine pe drumurile agricole, de hotar sau forestiere, acest lucru conectează și dezvoltă toate localitățile pe unde trec și implicit întregul județ. Suntem performanți și la nivelul acestor fonduri ale FEADR prin PNDR, în care avem atrase în semestrul I peste 590 de milioane de lei”, a spus prefectul Ovidiu Frenț, prezent la eveniment. De asemenea, acesta a subliniat încă o dată necesitatea continuări excelentei colaborări între autoritățile locale și fermieri cu oficiul județean și agenția regională.

La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, prefectul județului, Ovidiu Victor Frenț, Adrian Chesnoiu, director general AFIR, Mihaela Măhălean, director general adjunct al Centrului Regional Satu-Mare, Petrică Popșor, director OJFIR, precum și reprezentanți ai UAT-urilor din județ.

După întâlnirea de la Palatul Administrativ, programul directorului general AFIR, Adrian CHESNOIU, în judetul Bistrița-Năsăud a continuat cu vizita de lucru la fabrica de produse lactate a SC CARMO-LACT PROD SRL, din comuna Monor. Este vorba despre o investitie importantă, finalizată de curând, pentru procesarea laptelui la standardele cele mai înalte de calitate.

Directorul general AFIR va rămâne în județul nostru până mâine și va vizita și alte câteva locații unde sunt implementate cu succes proiecte finanțate prin AFIR.

FOTO: Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, AFIR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.