Doi bărbați din Bistrița-Năsăud, reținuți! Au lovit cu bâtele și au ajuns pe mâna procurorilor

Doi bărbați din localitatea Dumitra au fost reținuți miercuri de polițiști, după ce, săptămâna trecută, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, au lovit doi consăteni, cu bâtele. Victimele au ajuns la spital. Procurorul de caz urmează să stabilească măsurile care se impun în acest caz.

 

În cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal de lovire sau alte violențe, polițiștii Secției 6 Poliţie Rurală Năsăud au dispus, miercuri, reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați, cercetați pentru comiterea faptelor.

Cei doi, în vârstă de 34 de ani, respectiv 24 de ani, ambii din Dumitra, sunt bănuiți că, în seara de 10 februarie, din cauza unor neînțelegeri mai vechi, ar fi lovit cu o bâtă alți doi bărbați, în vârstă de 58 și 56 de ani, din aceeași localitate„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc agresiunea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.