Doi bistrițeni care și-au agresat partenerele de viață, cu dosar penal și ordin de protecție

Doi bărbați din Bistrița care și-au agresat partenerele de viață s-au ales cu câte un dosar penal, dar și cu ordine de protecție. 

 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud,  în urma unei intervenții la un eveniment, polițiștii au emis luni un ordin de protecție împotriva unui bărbat de 35 de ani din Bistrița.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, în timp ce se afla într-un imobil din Bistrița, o tânără de 24 de ani din municipiu a fost agresată fizic de concubinul acesteia, un bărbat de 35 de ani. Totodată, bărbatul ar fi amenințat-o și i-ar fi distrus femeii telefonul mobil pentru a o împiedica să solicite ajutorul Poliției.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru violență în familie, amenințare și distrugere.

Tot luni, o femeie de 29 de ani din Bistrița a solicitat sprijinul polițiștilor, fiind agresată de soț.

La fața locului, a fost identificat un bărbat de 40 de ani din Bistrița, iar în urma primelor verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul și-ar fi agresat soția. Împotriva lui a fost emis un ordin de protecție.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Ordine Publică, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru violență în familie.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.