Doi bucureșteni, prinși la furat în Bistrița! Unul a fost reținut

Doi bucureșteni sunt cercetați de polițiștii din Bistrița pentru furt. Este vorba despre un bărbat de 37 de ani, care a fost reținut pentru 24 de ore de către oamenii legii după ce a furat câteva sute de lei din incinta unei pensiuni din municipiu, dar și depre o femeie de 26 de ani, care a furat haine dintr-un magaznin din Bistrița.

 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal de furt, aflat în instrumentarea polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale Bistrița, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 37 de ani, din București, bănuit de comiterea faptei.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 12 septembrie, cel în cauză ar fi sustras  suma de 800 de lei, din incinta unei pensiuni din Bistrița. Bărbatul a fost depistat, în scurt timp, în incinta pensiunii, a fost condus la audieri și ulterior reținut pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 14 septembrie, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în vederea arestării preventive.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, în cadrul dosarului penal întocmit.

 

De asemenea, marți, 13 septembrie, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal de furt, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița au identificat o tânără de 26 de ani din București, bănuită de comiterea faptei.

Din investigații a reieșit faptul că, în seara de 12 septembrie, aceasta ar fi sustras din incinta unui magazin din Bistrița, articole vestimentare. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.