Doi tineri care se întorceau acasă din Belgia au rămas blocați cu autoturismul în zăpadă în Pasul Rotunda din Bistrița-Năsăud (FOTO/VIDEO)

Doi tineri de 21, respectiv, 24 de ani, care se îndreptau spre județul Suceava, dar care nu știau că Pasul Rotunda de pe DN 17D din Bistrița-Năsăud este închis circulației rutiere pe timpul iernii, au rămas împotmoliți cu autoturismul în zăpadă, la aproximativ 9 km de localitatea Valea-Mare. Cei doi tineri veneau din Belgia și intenționau să ajungă acasă pentru a își petrece sărbătorile alături de familii. Jandarmii montani au fost cei care le-au acordat sprijin. 

Traseul pe care cei doi tineri l-au urmat a fost dat de către GPS, care a ales cea mai scurtă rută, iar tinerii nu știau că Pasul Rotunda este închis în această perioadă. După ce s-au împotmolit și nu au mai putut înainta, în zonă drumul fiind acoperit cu un strat consistent de zăpadă sub care pe alocuri este gheață, cei doi tineri au apelat la sprijinul jandarmilor montani din Rodna, sunând la 112.

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, ”imediat ce au ajuns la fața locului, jandarmii montani au constatat că situația era mult mai complicată decât știau tinerii. În încercarea de a ieși de pe acest traseu, șoferul a spart rezervorul mașinii. Pe o vreme destul de neprietenoasă cei doi nu mai puteau înainta sub nicio formă, fără un sprijin din exterior”.

Astfel, jandarmii montani au apelat la o firmă din apropiere de unde au solicitat un utilaj forestier pentru tractarea mașinii.

Cei doi au fost tractați până la un service unde își pot remedia în siguranță problemele apărute. Aceștia se îndreptau spre casă după doi ani de muncă în Belgia.

Precizăm că jandarmii montani din Rodna execută permanent patrulări specifice cu rol preventiv în zona Pasul Rotunda, Valea Blaznei şi Valea Măriilor cu scopul de a sprijini pe cei care întâmpină eventuale probleme în zonă.

Unii turiști nu cunosc faptul că Pasul Rotunda este închis, iar la întoarcere jandarmii au mai întâlnit un autoturism cu numere de Italia, care dorea să urmeze același traseu. Din fericire s-au întâlnit cu jandarmii montani care i-au informat despre interdicție și le-au recomandat alt traseu.

Menționăm faptul că, în această perioadă, zona se află sub cod galben de ninsori și viscol, iar condițiile meteo sunt nefavorabile. În acest moment vântul suflă cu putere, ninge viscolit şi deja s-a aşternut un strat de aproximativ 50 cm de zăpadă.

Pe toată perioada sărbătorilor, jandarmii montani din Rodna şi Piatra Fântînele ţin permanent sub observaţie zonel din aria de competenţă în care turiştii s-ar putea confrunta cu situaţii dificile din cauza condiţiilor meteorologice, organizându-se acţiuni de patrulare în special pe traseele frecventate.

De asemenea, jandarmii montani recomandă turiştilor şi persoanelor care intenţionează să își petreacă sărbătorile în zonă, să aibă echipament adecvat sezonului rece şi zonei de munte, să se informeze asupra itinerariului propus şi gradului de dificultate, iar în caz de accident sau ori de câte ori este nevoie, să ceară sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

FOTO/VIDEO: Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.