Dosar penal pentru un bărbat din Bistrița-Năsăud pentru fals în declarații

Un bărbat din comuna bistrițeană Șintereag s-a ales cu dosar penal pentru fals în declarații, după ce polițiștii au descoperit că acesta deține un permis de conducere valabil, deși acesta susține că nu vede și, mai mult, beneficiază și de asistent personal.

 

La data de 29 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări pentru fals în declarații, transmite IPJ Bistrița-Năsăud.

Bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 60 de ani, din Șintereag care, în scopul menţinerii sale în încadrarea de handicap grav (deficienţă vizuală), cu asistent personal, ar fi declarat că nu deţine permis de conducere. Fiind efectuate verificările necesare, polițiștii au constatat faptul că acesta deține permis de conducere valabil.

Cercetările în acest caz continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.