Două societăți comerciale au fost sancționate zilele trecute de polițiștii de imigrări din județul Bistrița-Năsăud, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 20.000 de lei. Pe numele unui cetățean străin a fost emisă decizie de returnare și a fost dispusă măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.

 

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, desfășoară permanent acțiuni pentru combaterea şederii ilegale şi muncii nedeclarate, și recomandă cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări al judeţului Bistriţa-Năsăud au desfăşurat o acțiune, la data de 22 septembrie, în cooperare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud, la o societate comercială de pe raza de competență, context în care s-a stabilit că aceasta a încheiat un contract de muncă cu un cetăţean străin, fără să deţină aviz de muncă pe numele său.

Urmare a celor constate, societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor OG nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Tot cu amendă în valoare de 10.000 de lei a mai fost sancționată o altă societate comercială din județul Bistriţa-Năsăud. În urma unei acțiuni desfășurată în luna august, polițiștii de imigrări au depistat un cetăţean străin, în vârstă de 34 de ani, din Bangladesh, care desfăşura activităţi lucrative fără a deţine drept de şedere valabil pe teritoriul României. Acesta a intrat legal în România, în baza unei vize de lungă şedere, însă nu a întreprins demersurile necesare pentru prelungirea acestui drept.  

Urmare a celor constatate, poliţiştii au emis pe numele lui decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul țării noastre, fiind dispusă şi măsura de interzicere a intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 6 luni.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud