Două minore din Bistrița-Năsăud și o botoșăneancă, dispărute de acasă, găsite de polițiști

Două minore din Bistrița-Năsăud, dar și o femeie din județul Botoșani, dispărute de acasă și căutate la nivel național, au fost depistate de polițiști și încredințate familiilor. Una dintre minore a fost găsită în județul Timiș.

 

În acest sfârșit de săptămână, în urma unor sesizări de dispariție, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de polițiști de la structurile de poliție orășenești, dar și din alte județe au soluționat mai multe cazuri de dispariție.

Astfel, la data de 21 iunie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au depistat pe raza localității Rodna, o tânără de 15 ani, plecată în mod voluntar de acasă, din data de 18 iunie.

O altă tânără, în vârstă de 14 ani, din Josenii Bârgăului, a cărei plecare voluntară de la domiciliu a fost sesizată la data de 19 iunie, a fost depistată cu ajutorul colegilor de la Inspectoratul de Poliție Județean Timiș. Minora a fost internată într-un centru de minori din Timișoara, urmând a fi încredințată părinților.

La data de 20 iunie, polițiștii au depistat pe raza localității Sărățel o femeie de 42 de ani, din Dorohoi, județul Botoșani, a cărei dispariției a fost sesizată la data de 18 iunie. În urma verificărilor, a reieșit faptul că aceasta a plecat voluntar și că nu a fost victima niciunei infracțiuni.

În toate cazurile, polițiștii au dispus revocarea măsurilor căutării la nivel național, dispuse pentru găsirea persoanelor dispărute.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.