Proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2019, se desfășoară miercuri, 17 iulie, în 85 de centre de examen, amenajate la nivel național.

Potrivit Ministerului Educației Naționale, pentru susținerea acestei probe s-au înscris 27.724 de candidaţi, dintre care 4.740 provin din promoţia de absolvenţi din acest an. La nivel naţional sunt disponibile 4.319 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 3.091 de posturi didactice/catedre vacante sunt în mediul urban şi 1.228 în mediul rural.

În ceea ce privește județul Bistrița-Năsăud, au fost depuse peste 560 de dosare pentru 50 de posturi titularizabile și 677 catedre incomplete, rezervate sau scoase la suplinire. Într-o ședință a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud, inspectorul școlar general Camelia Tabără a precizat că, pe discipline, cele mai multe dosare au fost depuse pentru posturile de învăţători – 146, educatoare – 132, educaţie fizică şi sport – 53, matematică – 29 și limba şi literatura română – 26.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene în zilele de 23 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00 şi 24 iulie, până la ora 15:00. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior în data de 30 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 31 iulie.

În data de 1 august va avea loc repartizarea posturilor didactice de predare vacante, în ordinea descrescătoare a mediilor, a două categorii de cadre didactice:

  • cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au participat la concursul naţional şi au obţinut minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular;
  • cadre didactice debutante, care au ocupat posturi didactice/ catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată prin concurs în ultimii şase ani şi care au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2019.

Cadrul normativ care reglementează organizarea şi desfăşurarea concursului naţional de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2019, precum şi programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul titularizare.edu.ro

FOTO: www.aradon.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.